în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

în aşteptare #1

Scris de răzvan cîmpean luni, ianuarie 10, 2011

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
Îşi aşteptă sfârşitul aşa cum îşi aşteptă de atunci pensia în fiecare lună, gândindu-se la toate acele dimineţi în care, coborând din tren, se repezea să ajungă la muncă, fără a se bucura iarna de gerul năprasnic pe pleoapele obosite, primăvara de trezirea din amorţire a naturii, vara de răcoarea pe care încă dimineaţa o păstra şi toamna de culorile ei aprinse. Se gândeşte la toate acele minute pe care le-a economisit, dar care, astfel, au fost risipite asemenea orelor petrecute la muncă. Zilelor. Lunilor. Anilor. Vieţii.
Îşi aşteaptă sfârşitul conştient c-o să-i aducă măcar liniştea peste aceste regrete. Şi cum ar fi petrecut tot acel
timp stând pe înserat la lumina slabă a veiozei de lângă geam şi-ar fi citit ce apuca, în special ziarele venite de la băieţii lor de la oraş, ziare pentru foc şi împachetat ouă. Ar fi stat, noapte de noapte, şi-ar fi citit articole despre politică internă şi externă, fotbal şi uneori alte sporturi, economie, oameni şi, ceea ce el nu era capabil să priceapă, tehnologie. De fiecare dată citea ştirile de la pagina de it (aiti, cum îi spune băiatul cel mare de la oraş) întâi, fără să priceapă ceva despre wireless, facebook, 3d şi alte minunăţii care la oraş trebuie să se găsească la tot pasul. Şi articolele din economie îi erau uneori tare greu de înţeles, dar le citea convins c-o să-l ajute în sfârşit să economisească. Să economisească pentru ca moştenirea pe care urmează s-o lase copiilor să nu fie prea mică.
Atunci când soţia i-a murit, când, conform tradiţiei, mergeau la câmp, iar tot ce-a mai rămas din ea era un trup greu şi murdar, s-a simţit, după foarte mult timp în viaţa lui, un copil. Ca şi cum altcineva trebuia să se ocupe de problema asta şi el doar să privească. Aşa cum s-a întâmplat când a murit mama lui, pe când avea doar nouă ani, iar tatăl s-a ocupat de tot, mai puţin de partea cu jelitul. Tatăl nu şi-a jelit soţia nici măcar o dată, ca şi cum moartea ei ar fi însemnat, de fapt, că se mută înapoi la părinţi. În schimb, acum, moartea nevestei a însemnat pentru el mult mai mult decât pentru tatăl lui, cu mulţi ani în urmă. A însemnat, în primul rând, că a rămas singur. A însemnat că nu mai era cine să împacheteze ouăle în ziarele pe care el le citea noaptea la lumina veiozei de lângă geamul ce dă spre drum. A însemnat că mersul la biserică nu mai era obligatoriu. A însemnat că vecinele nu-i mai treceau pragul pentru bârfele lor ieftine. A însemnat că trebuia să renunţe la una din vaci şi la cai. A însemnat că pozele din tinereţe, de la nuntă, primul copil, al doilea, botezul lor, începutul şcolii, facultăţii, nunta băiatului cel mare nu mai aveau farmec câtă vreme ea nu exista decât în poze. A însemnat că trebuia, pentru prima oară în viaţa lui, să se descurce singur, să facă mâncare, să spele vasele şi hainele, să mulgă vaca şi să ducă laptele la lăptărie, să măture, să şteargă praful, să schimbe aşternuturile de pat, să aprindă focul, să plătească impozitul, să cumpere pâine şi să o felieze, să pună în grădină, să sape şi să culeagă. A însemnat, înainte de toate, că urma rândul lui. Gândul acesta îl tulbura teribil, nu-l lăsa să doarmă sau îl trezea brusc din somnul şi aşa puţin. Astfel, toată ziua era obosit şi pus pe ceartă, dar avea atâtea pe cap, încât nu se putea bucura nici măcar de lucrurile care-i lipseau de pe vremea când lucra.
Şi-a pus în gând să îşi pregătească testamentul, chiar dacă nu se va apropia de scenele pe care le-a văzut el în Dallas sau alte seriale pe care, nevoit de dorinţa nevestei, le urmărea episod cu episod până au început să îi placă şi să le aştepte cu nerăbdare, dincolo de faptul că întotdeauna îşi găsea câte ceva de făcut exact înainte de a începe pentru ca ea să-l cheme şi el să facă pe supăratul în timp ce se întreba ce anume s-a întâmplat cu J.R. şi dacă într-adevăr a murit. Fiindcă jucar un rol negativ, J.R. era personajul lui preferat, deşi întotdeauna şi-a dorit un băiat chipeş şi bun ca Bobby (Cât de frumos vorbeşte Bobi ăsta...). Îi trebuia, aşadar, un testament. Cui să lase ce şi cât? Când să-l scrie şi cu cine? Unde? Cu ce, pix sau stilou? Şi dacă nu mai ştie să scrie (nu a mai scris de o veşnicie, ar fi mai simplu să-l dicteze, dar cui?)? Cum să-i anunţe pe băieţi că e gata un testament şi că ar vrea să-l citească? Oare o să-l dea afară din casă dacă le-o lasă lor? Sau o să fie a lor doar după ce moare? Ce le-ar spune? Ar veni şi nurorile? Dar nepoţii? Ce ar trebui să facă de mâncare? Să folosească farfuriile cele bune? Ce să le cumpere celor mici? Să treacă pe la biserică înainte? Să angajeze un avocat? În ce zi să-i cheme?
Erau cam multe întrebări pentru un testament, dar erau mai bune decât regretele care nu-l lăsau să doarmă.
în aşteptare #2

1 Responses to în aşteptare #1

  1. Amanta ta spune:
  2. Imi place modul detaliat in care prezinti povestea.

     

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget